Din oras

Un tânăr, prins băut și drogat la volan

La data de 9 august, în jurul orei 05.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Primăverii din localitatea Sărmășag. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din comuna Sărmășag.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au procedat la testarea bărbatului cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și confirmarea prezenței unor substanțe psihoactive în organism.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.