Eveniment

Un bărbat din Coșeiu s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un cap de pod

Conducătorul unui autoturism, un tânăr de 29 de ani, din comuna Coșeiu, în timp ce se deplasa pe drumul comunal 6, din direcția Coșeiu spre Chilioara, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curba la stângă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind un cap de pod și ulterior, răsturnându-se.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier. S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1.05 mg/l.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, tânărul fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar și pentru recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.