
Cei trei judecători recent numiți la Curtea Constituțională au depus duminică, la ora 09:30, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură. Ulterior, toți judecătorii au ales noul președinte al Curții.
Deși Constituția prevede că jurământul de depune în fața președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, liderul Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a fost absent.
Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art. 63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, intrarea în exercițiul funcției de judecător al Curții Constituționale și a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componență, pentru alegerea noului președinte al Curții. În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenți, doamna Elena-Simina Tănăescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani.
Cine este Simina Tănăescu
Simina Tănăsescu are licență în științe juridice, Facultatea de Drept, Universitatea din București, România (1991); diplomă de studii aprofundate în drept public, Facultatea de drept și științe politice, Universitatea „AIX-Marseille III”, Franța (1991-1992); doctorat în drept public, Facultatea de drept și științe politice, Universitatea „Aix-Marseille III”, Franța (1997); studii post-doctorale în drept constituțional, Facultatea de Drept, Universitatea din București, România (2011); abilitare de a conduce doctorate, Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne, Franța (2015), potrivit News.ro.
Ea a fost judecător (1991-1993), Judecătoria Sector 1, București; cadru didactic (din 1993) și profesor universitar îndrumător de doctorat (din 2006), Facultatea de Drept, Universitatea București, România; cadru didactic asociat (din 1995) și responsabil pedagogic (2007-2014) al Collège juridique d’études éuropéennes de Bucarest (www.collegejuridique.ro), Universitatea din București (România) și Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne, Franța; membru fondator și director (2008-2019) al Centrului de drept constituțional și instituții politice, Universitatea din București; reprezentantul societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (2009-2011); reprezentant al României în cadrul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2000-2004); membru pentru România în cadrul Grupului de experți independenți pe lângă Congresul puterilor locale și regionale al Consiliului Europei (2000-2018); consilier prezidențial (2015-2018); reprezentant al României în cadrul Înaltului Consiliu al Institutului Universitar European (2016-2019).
Simina Tănăsescu a fost consilieră în Administrația Iohannis și a demisionat de la Cotroceni în 20 iunie 2018, în urma scandalului provocat de o discuție avută cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia. Președinția spunea la acel moment că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice. Scandalul a izbucnit după ce judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu a declarat că a avut o întâlnire cu consilierul prezidențial Simina Tănăsescu, aceasta spunându-i că fundația VeDem Just îi cere președintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR.
Lăzăroiu spunea că mandatul său este perfect legal și că ”se vrea neapărat să se creeze o presiune”. Ulterior, judecătorul CCR a declarat că Simina Tănăsescu nu i-a cerut să demisioneze și nici nu s-a simțit presat din partea acesteia.
Simina Tănăsescu a fost numită la CCR în 2019 după ce mandatu de nouă ani al lui Petre Lăzăroiu s-a încheiat.
Duminică, trei noi judecători numiți la Curtea Constituțională – Dacian Cosmin Dragoș, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc – au depus jurământul în fața președintelui Nicușor Dan și a președinților celor două Camere ale Parlamentului.
Conform Legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, CCR are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curții.