
Marți, 12 august, în jurul orei 14.40, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui conflict, petrecut în fața Gării CFR Zalău Nord.
La fața locului, în urma intervenției jandarmilor, s-a stabilit că 6 persoane, cu domiciliile în județele Sălaj și Satu Mare, pe fondul unor neînțelegeri, s-au agresat reciproc cauzându-și suferințe fizice și leziuni traumatice.
În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Lovire sau alte violențe”, respectiv, „Tulburarea ordinii și liniștii publice”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor.