
Primăria din Jibou va fi modernizată și eficientizată energetic printr-un proiect finanțat de ADR Nord-Vest. Clădirea va beneficia de izolare termică, instalații moderne, panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Investiția va reduce consumul de energie și costurile de întreținere, oferind totodată condiții mai bune pentru cetățeni, inclusiv acces îmbunătățit pentru persoanele cu dizabilități. Lucrările ar urma să fie finalizate în mai 2027.
Astfel, lucrările la reabilitarea Primăriei Jibou vor demara în luna aprilie, iar termenul de finalizare este 11 luni și jumătate. Primarul Dan Ghiurco transmite că termenul se va respecta și se va ocupa personal ca anul viitor în acest timp cetățenii să vină la noua primărie.
„Am șansa să anunț cetățenii că din luna aprilie serviciile Primăriei Orașului Jibou se vor desfășura în Centrul Multifuncțional de pe strada Plopilor”, transmite primarul orașului, Dan Ghiurco.
Valoarea lucrărilor eligibile pentru finanțarea europeană este de 10,8 milioane de lei, iar 3,5 milioane de lei este valoarea neeligibilă.
Clădirea Primăriei Jibou a fost construită între anii 1906-1907, în același timp cu cea a judecătoriei vechi. La început a fost sediul băncii de economii, iar după război a devenit școală. În prezent clădirea se află într-un stadiu avansat de degradare, nu îndeplinește condițiile de performanță energetică recomandate. Fațadele laterale se află într-un stadiu avansat de degradare.
Prin proiectul de modernizare se va reorganiza clădirea pentru sporirea confortului interior și al cetățenilor care au nevoie de serviciile administrației publice locale. Printre lucrări se numără și refacerea finisajelor interioare și exterioară și repararea elementelor de construcție care prezintă potențial pericol de desprindere, dar și izolarea termică, termoizolarea planșeului, dar și înlocuirea corpurilor de încălzire existentă și realizarea unui sistem de încălzire cu pompe de căldură. Se va munci inclusiv pentru reabilitarea circuitelor electrice, cât și pentru instalarea unui sistem de producere a energiei electrice prin intermediul panourilor fotovoltaice.