
ANAF neagă informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora George Simion, liderul AUR, ar fi sub investigare fiscală.
„Persoana fizică George Simion – președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) nu face obiectul vreunei acțiuni de verificare inițiată la nivelul structurilor cu atribuții de control fiscal din cadrul ANAF.
În virtutea misiunii Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare și de a proteja interesele financiare ale României și ale Uniunii Europene, Agenția promovează conformarea voluntară, iar în cazul în care obligațiile fiscale nu sunt
îndeplinite sunt luate măsuri în vederea asigurării unui mediu economic echitabil. Cea din urmă măsură pentru creșterea conformării voluntare o reprezintă controlul fiscal, care constă în totalitatea activităților efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului de îndeplinire de către contribuabil a obligațiilor
prevăzute de legislația fiscală și contabilă, unde contribuabil reprezintă orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe și contribuții.
Controlul fiscal se realizează la contribuabilii care prezintă risc fiscal, stabilit pe baza analizei de risc”, precizează ANAF.