
Coaliția de guvernare a decis, în ședina de marți, să susțină revocarea din funcție a președintelui AEP, Toni Greblă, au precizat surse politice pentru News.ro. Ulterior, Parlamentul a demarat procedurile de revocare.
UPDATE
Birourile permanente reunite au aprobat și o solicitare a USR prin care se cere ca Autoritatea Electorală Permanentă sã prezinte, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Senat
si Camera Deputatilor, pentru Presedintele României, pentru Parlamentul European si pentru autoritätile administratiei publice locale sau a unui referendum national, un raport asupra organizarii si desfagurarii alegerilor, respectiv a referendumului, cuprinzând referiri la participarea la scrutin, modul de desfăgurare a acestuia, abaterile si neajunsurile, inclusiv de ordin legislativ, constatate si rezultatul consultării.
Pe data de 24 februarie 2025, la împlinirea a 3 luni de la alegerile prezidentiale termenul prevăzut de lege a fost depăsit.
+++
Birourile permanente reunite au aprobat marți după-amiază solicitarea președintelui Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, de revocare din funcție a șefului EP. Solicitarea va intra la votul plenului reunit al Parlamentului.
În cererea de revocare, șeful Camerei invocă faptul că “domnul Toni Greblã, în luna martie 2023, la 2 zile după ce a fost numit în aceastã functie, si-a stabilit indemnizatia lunară cu nerespectarea legii, prin raportare la nivelul salariului minim brut în plată la data numirii (3000 lei) desi indemnizatiile erau înghetate la nivelul cuantumului de 2080 lei, valoarea sumelor
încasate necuvenit pentru anii 2023 – 2024, fiind constatatã si stabilitã de către auditul Curtii de Conturi a României”.
Curtea de Conturi constatã în Raportul de audit financiar nr. 61114/2024 urmă toarele:
“Din verificãrile efectuate a rezultat c ă incepând cu data 30 martie 2023 (data numirii presedintelui in functie), dintr-o eroare de interpretare a prevederilor legale incidente, AEP a stabilit un cuantum eronat al indemnizatiei lunare pentru functia de presedinte, prin raportare la salariul de bazã minim brut pe tarã garantat in platã valabil incepând cu data de 01.01.2023, de 3.000 lei, in loc de 2.080 lei. Calculul eronat al indemnizatiei lunare a avut incidentã, in mod implicit, si asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determină ca procent din
indemnizatia lunarã, potrivit prevederilor art. 102 alin. (8) din Legea nr. 208/20.07.2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, precum si pentru organizarea si functionarea Autoritātii Electorale Permanente si ale art. 25 din Regulamentul de organizare si functionare a Autoritãtii Electorale Permanente, aprobat de Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, aflat in vigoare in anul 2023.
In contextul prezentat, au fost efectuate plati necuvenite in sum ă de 118.830 lei de la Titlul I „ Cheltuieli de personal”, raportate prin Contul de executie bugetară, având ca efect supradimensionarea in mod corespunzãtor a indicatorului „Cheltuieli cu salarile si contributiile aferente angajatilor”, raportat prin Contul de rezultat patrimonial din situatiile financiare ale anului 2023.”
În anul 2024 desi exista un contract de sediu încheiat pentru functionarea Biroului Electoral Central, amplasat în strada Eugeniu Carada nr. 1-3, domnul Toni Greblă, Presedintele Autoritätii Electorale Permanente a mutat sediul Biroului Electoral Central, într-o altă locatie, prin încheierea unui nou contract, grevând suplimentar bugetul Autoritãtii Electorale Permanente si implicit bugetul de stat.
Domnul Toni Greblã a dat dovadã, prin declaratiile publice si actiunile din ultima perioadã, de o conduitã incompatibilã cu functia pe care o exercitã, aducând atingere imaginii si prestigiului Autoritătii Electorale Permanente.”
+++
Toni Greblă a vorbit marți, la Realitatea PLUS, despre revocarea sa și a subliniat că nu a fost înștiințat despre această decizie.
”Eu aș vrea să vă spun că nu am primit nicio informație despre faptul că s-ar intenționa revocarea președintelui AEP. În ceea ce mă privește, consider că nici nu ar fi posibil, deoarece suntem în perioada electorală și astfel de modificări nu fac decât să șubrezească contribuția AEP la desfășurarea alegerilor”, a declarat Toni Greblă.
Întrebat dacă a deranjat pe cineva în ultima perioadă, Toni Greblă a răspuns: ”Autoritatea Eletorală Permanentă are multiple atribuții, inclusiv activitatea de verificare a cheltuielilor făcute de competitorii politici în campaniile electorale Nu comentez mai mult”.
”Nu comentez acest zvon, după ce el va fi confirmat o să am și eu o explicație, pentru că din punctul meu de vedere, al AEP, din punct de vedere al instituțiilor statului care au contribuit la realizarea alegerilor, din punct de vedere tehnic, AEP și-a îndeplinit toate atribuțiile care le-a avut în desfășurarea unui scrutin, fără greșeală”, a mai spus șeful AEP.
Toni Greblă a explicat că procedura de revocare a președintelui Autorității Electorale Permanente este una destul de complexă, iar pentru demararea ei este nevoie de motive temeinice.
”Procedura de revocare a președintelui AEP se desfășoară în plenul reunit al celor două Camere, după ascultarea poziției președintelui și evident, trebuie să existe motive temeinice, justificate, pentru a solicita revocarea unui mandat în perioada electorală”, a mai spus președintele AEP.
+++
Astfel, în Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului vor începe procedurile de revocare a șefului AEP, Toni Greblă.
Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a declarat că președintele AEP, Toni Greblă, nu ar mai trebui să conducă instituția.
Întrebat într-un podcast dacă Toni Greblă ar mai trebui să conducă AEP, Ciolacu a replicat: “Nu, din mai multe motive, dar nu eu hotărăsc. Acest lucru îl hotărăște Parlamentul. Din alte motive, care țin de funcționare și de raportare între AEP și Guvern”.
“Nici nu știu cum s-a terminat renumărarea, poate n-ar fi rău să ne spună AEP, pentru că între timp au venit toate documentele. Eu n-am cerut (renumărarea – n.r.), dar mi-aș dori să știu, dar după alegeri, nu acum”, a continut Ciolacu.
El a mai spus că a dormit după primul tur al prezidențialelor până la ora 11:00 și l-au sunat colegii să-i spună că “e de muncă”.
+++
Pe 28 martie 2023, Senatul și Camera Deputaților l-au votat pe Toni Greblă în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP).
Fostul judecător CCR Toni Greblă a fost anterior prefect al Bucureștiului și trebuia votat la începutul lunii martie în funcția de președinte al Autorității. Într-o ședință a Birourilor permanente reunite de atunci s-a decis scoaterea de pe ordinea de zi a numirii acestuia din cauză că PNL voia să pună el șeful instituției, iar PSD se opunea.
Toni Greblă a fost timp de câteva zile și administrator la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Economedia.ro a scris în 10 martie 2022 că Toni Greblă este incompatibil în funcția de administrator al Companiei de Drumuri (CNAIR) și s-a retras la puțin timp după ce ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu l-a numit în Consiliul de Administrație.
În 2015, Toni Greblă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, printre acuzații fiind și aceea că a coordonat exporturi de produse agro-alimentare din România spre Rusia.Toni Greblă, în 2014 judecător la Curtea Constituțională, a atras în jurul său mai multe persoane pentru a face afaceri cu firme din Rusia, susțineau procurorii în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe fostul magistrat. Unul dintre ei a fost Ion Bîrcină, căruia i-a botezat în trecut un copil, iar un altul a fost Victor Dolghi, cetățean basarabean, ambii oameni de încredere ai fostului judecător CCR, dar și oameni de afaceri. În 2019 acesta a fost achitat definitiv de ÎCCJ.