
La data de 4 aprilie, la ora 11.38, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 35 de ani, din comuna Bobota, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 11.00, fiul său, în vârstă de 13 ani, în timp ce se afla în incinta unei unități de învățământ din localitatea Bobota, ar fi fost agresat fizic de către un alt coleg, din cauza unor neînțelegeri privind un joc de tenis, transmite Beatrice Milonean, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările în cauză fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor care se impun.