In vizor

Bătaie generală în Nușfalău – un tânăr a fost reținut

La data de 31 mai, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din comuna Nușfalău, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

În fapt, la data de 31 mai, în jurul orei 18.15, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, într-un cartier din localitatea Nușfalău, are loc un conflict între mai multe persoane.

La fața locului, polițiștii au stabilit că în urma unor discuții în contradictoriu între o tânără de 25 de ani și un bărbat de 35 de ani, a izbucnit un scandal, în care au fost implicați patru bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, toți din comuna Nușfalău.

În cadrul conflictului, tânărul de 20 de ani, folosindu-se de un corp contondent, i-ar fi aplicat unui bărbat de 43 de ani, o lovitură în zona membrelor superioare, fapt pentru care, un alt bărbat implicat în eveniment, ar fi folosit spray iritant lacriomogen.

În urma evenimentului, patru persoane au fost transportate la o unitate medicală din orașul Șimleu Silvaniei, pentru investigații suplimentare.

În cauză, cercetările sunt continuate de către Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Bărbatul de 20 de ani a fost condus și predat reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Bihor, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Exit mobile version