Din oras

Accident pe centura Zalăului. O fetiță de opt ani a fost rănită

La data de 7 aprilie, la ora 16.03, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe centura ocolitoare a municipiului Zalău, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 56 de ani, din comuna Bobota, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Zalău – Aghireș, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare.

În urma impactului, o minoră în vârstă de 8 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.