
Ziua Independenței României și Ziua Europei, sărbătorite la Zalău și Șimleu Silvaniei
“Astăzi, ne întoarcem cu gândul spre trecutul nostru, spre toți cei care au luptat cu curaj pentru independența României și pentru înfăptuirea statului național unitar. Au fost oameni cu idealuri înalte, care și-au respectat pământul în care s-au născut, oameni care au visat la o Românie liberă și demnă.
În același timp, marcăm și Ziua Europei, un simbol al solidarității, păcii și unității între popoare. România face astăzi parte dintr-un proiect european construit pe valori comune: democrația, libertatea, respectul pentru cetățean.
În ultimii ani, cu sprijinul fondurilor europene, în Sălaj am făcut pași concreți pentru a transforma județul într-un loc în care atât noi, cât și copiii noștri să ne simțim cu adevărat acasă. Drumuri reabilitate, spitale dotate, școli și muzee modernizate, digitalizare – toate acestea sunt rezultate ale unui parteneriat de succes cu Europa.
Într-o lume tot mai instabilă, valorile europene trebuie apărate și asumate mai mult ca oricând. Nu văd o altă cale spre pace, spre libertate și echilibru sufletesc decât printr-o Europă unită, puternică și solidară. De aceea, vă îndemn să luptăm pentru aceste valori, să fim aproape de biserică, de școală și autorități. Să ne educăm copiii în spiritul credinței, al păcii și al libertății de exprimare.
La mulți ani, România!
La mulți ani, Europa!”, a declarat, astăzi, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Independenței Naționale și Zilei Europei.
Cele două evenimente au fost marcate în Șimleu Silvaniei și la Zalău prin ceremonii religioase și militare, urmate de defilarea Gărzii de Onoare.