Din oras

Un tânăr ofițer, noul șef al Serviciului Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj

Începând cu data de 1 martie 2026, inspectorul principal de poliție Paul – Bogdan Ardelean (30 ani), a fost numit oficial în funcția de șef al Serviciului Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în urma promovării concursului organizat pentru ocuparea postului. La cei 30 de ani ai săi, Paul – Bogdan Ardelean devine astfel cel mai tânăr ofițer care ocupă o funcție de șef în cadrul aparatului județean al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Noul șef al Serviciului Cabinet este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, promoția 2019.

Acesta și-a continuat pregătirea profesională prin absolvirea studiilor universitare de masterat în Științe Penale, în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, promoția 2021.

După finalizarea studiilor, Paul – Bogdan Ardelean a fost repartizat la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, în cadrul Compartimentului Juridic.

Pe parcursul activității sale, acesta a reprezentat și a apărat interesele legitime ale instituției, implicându-se în gestionarea aspectelor juridice specifice activității polițienești.