
La data de 15 octombrie, în urma cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, polițiștii au identificat o femeie de 30 de ani, din comuna Ideciu de Jos, județul Mureș.
Aceasta este bănuită că, în luna martie 2025, folosindu-se de calități oficiale, ar fi indus în eroare un bărbat din localitatea Bobota.
În fapt, femeia i-ar fi solicitat acestuia suma de 1.100 de euro pentru a transporta un autoturism din Germania până la domiciliul acestuia, transport care nu a mai fost efectuat.
Și în acest caz, cercetările sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului cauzat și tragerii acesteia la răspundere penală.