Din oras

Sindicaliștii din Sălaj se pregătesc de proteste

Laurențiu Ghiuruțan, președintele Sindicatului „Cartel Alfa” Sălaj susține că la nivel național s-a discutat, iar în curând urmează mobilizarea și în Sălaj, privind organizarea de proteste la sediile reprezentanților Guvenrului Bolojan în teritoriu. În Sălaj, Laurențiu Ghiuruțan transmite că se va picheta Prefectura Sălaj.

Protestatarii sunt nemulțumiți de noile măsuri ale Guvernului condus de PNL-istul Ilie Bolojan. Astfel, se organizează proteste în contextul măsurilor din pachetul 2 prin care sindicaliștii consideră ca nu se întâmpla altceva decât degradarea nivelului de trai al salariaților, după cum ne spune Laurențiu Ghiuruțan.

Cartel Alfa Sălaj înseamnă reprezentanți ai salariaților din administrația locală – Primăria Zalău, Consiliul Județean Sălaj, dar și ai salariaților din DSVSA, APIA, Silcotub, Michelin, dar și din Poliție – în cadrul Cartel Alfa fiind și SNPPC – Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Totodată la nivel național se mobilizează și celelalte sindicate. În Sălaj, pe lângă Cartel Alfa, sindicate importante mai sunt cei de la Frăția, care au reprezentanți ai asistenților medicali și ai PETROM, dar mai există și Blocul Național Sindical, Sindicatul Meridian și FSLI – sindicatul din învățământ.

Exit mobile version