Din oras

Profesorii și angajații din primărie, protest în fața Prefecturii Sălaj

Peste 100 de sindicaliști, în special bugetari, au protestat astăzi, 3 septembrie, pe platoul din fața Prefecturii Sălaj. Au fost prezenți profesori, angajați din administrație – în special din Primăria Zalău, dar și din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), poliția locală, sănătate, cât și cei din Metarom.

Mișcarea de protest este organizată de Laurențiu Ghiuruțan, președintele Cartel Alfa, respectiv de Sîrb Vasile din partea sindicatelor din învățământ și Sechei Ileana din partea CNSLR Frăția. Vorbim de sindicate importante din educație, sănătate și administrație publică.

Sindicaliștii au cerut demisia Guvernului Bolojan și anunță că vor boicota începerea anului școlar. Sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți de orele în plus de muncă și de comasarea unităților de învățământ, dar și privind alte acte normative și cer demisia Ministrului Educației.

La eveniment au fost prezenți și bugetari din Primăria Zalău care au anunțat că și-au luat concediu pentru a participa la acțiune.