Din oras

O fetiță de 2 ani a căzut de la geamul unui apartament din Zalău

Astăzi, 3 iulie a.c., în jurul orei 11.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul al doilea al unui imobil din municipiul Zalău.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu un echipaj medical, minorul fiind evaluat la fața locului. Acesta se afla în afara oricărui pericol, fiind transportat la o unitate spitalicească pentru investigații medicale suplimentare.

Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că o minoră în vârstă de 2 ani ar fi căzut pe geamul unui apartament situat la etajul 2 al unui imobil din municipiul Zalău, căderea fiind atenuată de o copertină situată la etajul 1 al imobilului.

În cauză, polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.