
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, împreună cu specialiști din cadrul Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Zalău, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii sustragerilor de energie electrică. Cu această ocazie, la un imobil din comuna Sânmihaiu Almașului, aparținând unei femei de 53 de ani, a fost constatată existența unui racord clandestin, prin care locuința era alimentată cu energie electrică, fără ca aceasta să fie înregistrată de contorul electric, transmite oficial ofițerul Beatrice Milonean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau prin ocolirea echipamentelor de măsurare.
Vă aducem la cunoștință faptul că, astfel de fapte constituie infracțiuni și atrag răspunderea penală.