Din oras

Cine este profesorul din Zalău care a obținut nota 10 la Definitivat în Cluj

Un tânăr profesor originar din Zalău, Dragoș Păușan (24 de ani), a obținut nota maximă la examenul național de definitivat susținut în județul Cluj, o performanță care confirmă pregătirea și dedicarea sa pentru cariera didactică.

Absolvent de Matematică la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Dragoș a plecat din Zalău imediat după terminarea liceului pentru a-și urma studiile universitare. În prezent se află la al doilea an în învățământ. În primul an a predat la Școala Gimnazială „Ioan Bob”, iar în prezent este profesor la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, ambele din Cluj-Napoca.

Deși rezultatul este unul excepțional, tânărul profesor privește performanța cu modestie.

„Examenul a avut dificultatea pe care o așteptam, fiind asemănător cu cele din anii anteriori. Din punctul meu de vedere, lucrarea a fost de nota 10, însă am avut și șansa să am niște corectori cărora să le placă rezolvările pe care le-am făcut. Dacă aveam ghinion, nota putea fi și 9,50, deoarece orice examen are o doză de subiectivism din partea corectorilor”, spune Dragoș.

Pregătirea pentru examen a fost una intensă, concentrată în ultima lună înaintea probei.

„Am lucrat, în medie, cinci-șase teste pe săptămână și m-am axat în special pe capitolele pe care știam că nu le stăpânesc suficient de bine sau pe care nu le simpatizam”, povestește profesorul.

Pentru viitor, Dragoș spune că își dorește să rămână în sistemul de învățământ și să continue să îi inspire pe elevii săi prin pasiunea pentru matematică.

Rezultatul său reprezintă o nouă performanță de care Zalăul se poate mândri și demonstrează că perseverența, pregătirea temeinică și modestia pot merge mână în mână cu excelența.