Un grav accident rutier s-a produs azi-noapte, în jurul orei 03:30, pe DN1F, pe sensul de mers Zalău – Cluj. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Zalău, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat un bărbat de 46 de ani, din comuna Românași, care se afla pe partea carosabilă.
Din nefericire, în urma impactului, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
